Despre Amprenta de bunătate

Mulți dintre noi ne dorim sincer ca lumea să fie mai bună, oamenii să fie mai veseli și natura să fie mai bine protejată, dar ne simțim neputincioși și mici în fața unor dorințe atât de mari.

Noi credem în efectul puternic al gesturilor mici de a atrage după ele fapte mari, emoții puternice și puterea de a face schimbări profunde. Credem că avem cu toții o capacitatea extraordinară de a schimba lumea cu răbdare, bunătate și cu o atitudine deschisă către ceilalți.

Avem o mulțime de modalități prin care ne putem lăsa amprenta de bunătate în fiecare zi. Putem începe cu un zâmbet adresat nouă înșine în oglindă și oferit apoi cu dărnicie tuturor oamenilor pe care îi întâlnim. Putem deschide o ușă cuiva, putem face un cadou, putem oferi o floare, putem mulțumi din inimă, putem face un compliment sau spune o glumă. Putem invita prietenii la cină, putem oferi o carte, putem ridica un ambalaj de pe trotuar și să-l ducem la coșul de gunoi, putem ajuta pe cineva care are nevoie. Sunt o mulțime de idei de amprente de bunătate peste tot în jurul nostru. Ni se dă permanent oportunitatea de a fi buni, trebuie doar să îndrăznim să ne lăsăm amprenta de bunătate cât mai des.

Oamenii sigur nu vor rămâne indiferenți la gesturile frumoase, făcute din inimă, cu zâmbetul pe buze. Pe unii îi va surprinde, pe alții îi va pune pe gânduri, iar pe mulți îi va îndemna să-și lase și ei amprenta de bunătate. Pe principiul ”pay it forward”.

Nu în ultimul rând, vrem să strângem cât mai multe amprente de bunătate observate în jurul nostru, să facem o colecție de fapte și gesturi frumoase. În acest sens, vrem să aflăm cât mai multe povești cu amprente de bunătate pe care oamenii le-au observat la cei din jur sau cu gesturi frumoase care li s-au făcut.

Cine vrea să contribuie la demersul nostru ne poate trimite poveștile despre amprentele de bunătate la georgiana@startfocus.org.

Vă așteptăm și pe Facebook.com/Amprentadebunatate, să ne împrietenim și să împărtășim îndemnuri la cât mai multe amprente de bunătate.